Pedalează Online

Dacă tot a ajuns online-ul atât de căutat şi toată lumea promovează aproape orice acţiune sau organizaţie cu ajutorul internetului, m-am gândit la ceva ce îmi place să fac şi care poate deveni un subiect pliat pe domeniul relaţiilor publice din online. Aşadar hai să pedalăm puţin pe internet!

schelet

Am ales titlul de „pedalează„, întrucât îmi place să folosesc bicicleta ca mijloc de transport şi îmi place faptul că tot mai multă lume a ajuns să promoveze acest lucru chiar şi pe internet prin intermediul campaniilor transpuse online la care a participat o bună parte din populaţie. Pare a fi un lucru bun, o idee care merită susţinută şi care duce la multe dezbateri printe relaţioniştii din domeniu.

Acţiunea care a cunoscut o mare creştere în domeniul pedalării şi care este prezentă printre paginile de internet se referă la “I’Velo”, unul dintre cele mai bune programe, după părerea mea, de bike-sharing din România. Chiar dacă la început acest program nu a fost promovat atât de mult prin intermediul internetului, relaţiile publice pentru “I’Velo” au funcţionat prin afişele care au dus la un număr mare de utilizatori a bicicletelor din program. Apoi transpunerea online a fost realizată cu ajutorul celor de la Verde Pentru Biciclete care având diverse acţiuni legate de mersul pe bicicletă, au ajuns să promoveze pe pagina lor de internet acest program.

Campania Verde Pentru Biciclete este una din cele mai îndrăgite de mine şi chiar am participat la câteva acţiuni organizate de echipa de voluntari ai organizaţiei. Relaţiile Publice din organizaţie au avut un rol foarte important după părerea mea iar acest lucru se vede prin imaginea pe care campania o are în rândul oamenilor. Fiecare eveniment realizat de către cei de la Verde Pentru Biciclete a înregistrat un număr crescător de participanţi, de la o ediţie la alta, fapt ce arată că promovarea efectuată a fost una benefică.

Strategia echipe este una foarte importantă şi care dă rezultate, fiecare eveniment aduce ceva nou şi publicul căruia se adresează nu este strâns legat de o anumită categorie de vârstă iar pentru a aduce ceva în plus imaginii campaniei ei  evidenţiază multitudinea de feluri în care poate fi privită o bicicletă: mijloc de deplasare ecologică şi economică prin oraş, în deplasările zilnice la muncă, la şcoală, la cumpărături, ca şi mijloc de distracţie şi recreere, ca şi modalitate de a face sport.

bicicleta

Prin ideile prezentate am avut mai multe scopuri:

  • de a arăta care este rezultatul muncii de relaţionist făcută cum trebuie
  • de a încerca să va conving să optaţi pentru acest mijloc de transport
  • de a ilustra faptul că şi munca unui jurnalist în online este foarte importantă deoarece impactul pe care articolele apărute în urma unui eveniment joacă un rol în percepţia şi modul de acţiune al posibilului viitor public.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s