Pe cine dăm vina pentru reputaţia noastră online?

Mi-am pus şi eu întrebarea „Oare reputaţia mea este mai bună sau mai rea după apariţia acestui blog?” şi cred că primesc răspunsul pozitiv. Pentru că reputaţia reprezintă părerea celorlalţi despre tine, în raport cu felul în care arăţi, ce porţi, cum vorbeşti, cu cine te întâlneşti, de foarte multe ori lumea nu cunoaşte avantajele şi dezavantajele reputaţiei bune sau rele.

reputation-management-ikav3

După un curs la facultate, unde ni s-a vorbit despre ce reputaţie credem că avem după o scurtă căutare pe Google a numelui nostru, pot spune că am început să  fiu mai atentă. Atentă la ce, m-aţi întreba? Atentă la ce scriu, la ce poze postez  pe Facebook , în ce  poze pot să fiu tag-uită, adică la ce arăt lumii despre mine .

Cel mai important aspect al acestei reputaţii bune şi de ce trebuie să avem o reputaţie bună online, îl constituie persoanele care nu ne cunosc dar vor intra în contact cu noi şi companiile care ne-ar putea avea ca angajaţi în viitor. Dacă nu suntem atenţi la brandingul personal pe  care ni-l facem putem pierde multe sanse pe care unele companii au vrut să ni le ofere, doar pentru ca am neglijat reputaţia noastră online. Tot mai mulţi angajatori au început să caute posibilii intervievaţi pe reţelele sociale pentru a vedea ce părere să îşi facă despre ei.  Aşa cum noi dăm like şi unlike la ce nu ne place, tot aşa pot proceda şi companiile cu noi.

646x404

Există câteva elemente care sunt folositoare în managementul reputaţiei online atât pentru companii cât si pentru noi ca simple persoane. Sinceră să fiu nu am ştiut că RSS poate fi folosit pentru a monitoriza managementul reputaţiei online, afişând ultimul articol sau comantarii legate de ceea ce promovăm noi online. Blogul poate ajuta şi el, întrucât aici găseşti atât întrebări cât şi răspunsuri la multe intrebări din multiple domenii.

Pentru că, aşa cum spuneam, tot mai multe branduri se găsesc online, simpla lor prezenţă prin conţinut nu mai e eficientă. Aşa cum simpla noastă prezenţă în grupul de prieteni nu este remarcată dacă nu interacţionăm, aşa se întâmplă şi cu brandurile. Ele trebuie să menţină relaţia su publicul, să deschidă conversaţii şi să publice mesaje care se pot răspândi repede.

Ceea ce trebuie să vă dea de înţeles acest management al reputaţiei online este faptul că trebuie să fim atenţi la ceea ce vrem ca lumea să ştie despre noi, dacă vrem să avem un viitor strălucit sau nu. Nu vorbesc aici despre a spune minciuni publicului, doar că unele lucruri pot rămâne ştiute doar de noi. Mie una nu mi-ar plăcea să primesc un refuz de la o companie din cauza postărilor mele de pe Facebook, ţie ti-ar plăcea?

One thought on “Pe cine dăm vina pentru reputaţia noastră online?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s