Online Birthday

Da, ieri a fost ziua mea, a se vedea postările de pe wall-ul meu de Facebook. Se pare că oricât aş încerca eu să mă desprind de online, nu pot.

cake

Autor: Alexandru Silion

Nu ştiu ce e mai trist? Faptul că nu toate persoanele de pe Facebook şi pe care le cunosc mi-au urat ceva sau că prea puţine persoane mi-au făcut o urare care să nu fie prin intermediul internetului. Spuneam cuiva că mi-ar plăcea să nu am Facebook de ziua mea pentru că atunci s-ar vedea rezultatele, dar mă gândeam că poate aş fi dezamagită şi mai bine nu acţionez.

Lumea e într-o continuă dezvoltare, care dă spre lene uneori. Cu cât evoluează mai mult tehnologia, cu atât oamenii devin mai nepăsători. Suntem tot mai comozi, nu facem multe lucruri aşa cum ar trebui. Îmi plac oamenii care nu îţi urează un simplu La mulţi ani  şi am observat că şi eu mai fac greşit lucrul ăsta. Mi-am propus ca de acum încolo să fac urări mai frumoase, lumea se simte mai bine când vede că celorlalţi le pasă cât de puţin. Dacă tot alegem să facem urări pe tastatură, nu ar trebui să ne doară mâna dacă mai scriem un cuvânt, două în plus. Părerea mea.

Poate ar trebui că îi mulţumesc Facebook-ului că există, poate dacă nu era el simţeam mai puţin că e ziua mea. Nu ştiu ce să zic, îi mulţumesc şi nu prea. Le mulţumesc persoanelor care s-au gândit la mine şi au contribuit la bunăstarea mea ieri. Am primit şi o melodie drept urare care m-a făcut să intru mai bine în spiritul zilei. Dacă dă cineva peste postul meu când îşi sărbătoreşte ziua, ea ar trebui sa fie numai bună de ascultat.

Sfatul zilei de la mine: Lasaţi superficialitatea şi comoditatea deoparte când este vorba de lucuri făcute pentru oamenii de lângă voi .

Cocadvertising-Colame

Săracul Facebook, devine tot mai încărcat pe zi ce trece. În ultima vreme toată lumea şi-a pus poze din campania Coca-Cola, nu ştiu ce-i aşa special. De fapt ştiu, eu sunt mai specială pentru că nu am vazut niciunde numele meu pe o sticlă  de suc. După postarea asta parcă văd cum o să îmi arate cineva că defapt există şi m-am făcut specială degeaba.

Cum nu beau Cola atât de des, n-am fost tentată să îmi spam-uiesc prietenii, care oricum ştiu cum mă cheamă. Am luat o sticlă dar nu m-amuitat să văd ce scrie, poate îmi găseam al doilea nume, pe care nu îl am. La urma urmei îmi pare bine că nu apare numele meu pe toate sticlele, cu campania asta s-a schimbat şi vorba aia din bătrâni cu numele pe toate gardurile, acum toate numele s-au mutat pe sticle.

Cocacola2

Poate mă amuzam mai tare dacă vedeam lumea făcând ceva inventiv cu ce scrie pe sticlele alea, dar o simplă poză la o stică este foarte inventivă pentru Facebook şi mai ales pentru Coca-Cola care a „mâncat” toată inventivitatea celor din jur. Ce să vă zic, nu disperaţi dacă nu aţi găsit numele vostru pe sticlă. Undeva acolo vă aşteaptă cu sufletul în capac.