România- absentă la lecţia despre optimizarea sistemului

Nu  vă povestesc despre Moş Crăciun, Pungeşti sau Roşia Montană, fac şi ele parte din sistem, dar cum spuneam, România a avut ceva probleme personale în ziua aceea.

De câţiva ani sunt  studentă, colegă într-un fel cu România, pe care v-am prezentat-o şi am avut marele noroc să iau în fiecare an câte o bursă de care am fost mulţumită,, la început. Desigur, România a luat şi ea o bursă mai mare decât a mea, dar nu m-a interesat, era o bursă pe ţară, ceva ce mă depăşea atunci. Acest început a fost momentul în care am văzut cum stă treaba în realitate. Bursele astea sunt date să-i susţină pe studenţi, nu? Eu aşa credeam, la începutul acela. Cred că şi de la lecţia despre susţinere a lipsit colega mea, România.

Ciudat era faptul că, pe România o susţinea bursa asta, pe mine mai puţin. Ea o primea la timp, eu o primeam după 2 luni. Tot la începutul acela eram bucuroasă, aveam impresia că, dacă o primesc după 2 luni am mai mult decât ea, ei bine m-am înşelat. Ea era cu un pas înaintea mea, parcă avea sistemul propriu. Tot timpul banii în cont, putea să meargă la munte liniştită, eu aveam doar planul făcut, sistemul meu era mai lent, poate nu-i plăcea la munte. Ar fi trebuit  să aleg „la mare”, cine ştie, poate era mai entuziasmat şi se mişca mai repede.

Eu nu sunt fan „la mare”, oricum cu bursa nu ajungi nici până la Bucureşti. Am aşteptat şi într-un final am primit-o. Am uitat de România şi de muntele ei, sunt sigură că ea nici nu mai ştie cine sunt eu. După vacanţă n-am mai văzut-o pe la cursuri, mă gândeam că la cel cu optimizarea sistemului vine, aş fi întrebat-o cu ce e mai special sistemul ei decât al meu, aşa pentru cultura mea generală. Am terminat facultatea si nu ne-am mai întâlnit.

Acum sunt la master, aproape entuziasmată de ideea că aş putea să o văd iarăşi. Mă gândeam că e posibil ca sistemul ei să o ajute în continuare  şi acum să lucreze, nu mai vine ea la master, poate e printr-o multinaţională din aceea la care visăm toţi. Dacă tot n-am văzut-o, am zis că poate de data aceasta primesc şi eu bursa la timp, poate s-a deşteptat şi sistemul meu.

Da de unde, e şi mai rău, o primesc după 3 luni.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s